18 October 2009

Lyrical pantelimonians

Astazi în tramvaiul 46, între Cora şi Electroapparatage, atmosfera era una de film, no less.
În zona burdufului o pălugă de flăcău, îmbrăcat cam ca mine dar avînd dinainte-i un carton pe care era scris oareşce, intona aplaudabil un colind. Asociat cu ploaia şi cu plasele călătorilor muraţi, aducea cumva a sărbători. În paralel, un alt individ pe la treişcinci de ani, îmbrăcat cu o geacă neagră de piele, moţăia pe scaun cu fruntea pe spătarul din faţă. Din telefonul ăstuia răsunau generos manele chill-psy de durere. N-aveam habar că aşa ceva există. Şi de unde auzul pasagerilor era ocupat deja, vrînd, nevrînd, cu ăştia doi, apare pe scări şi un al treilea. Acest - aş zice domn, dar v-aş păcăli - ins pe la şaizeci de ani prinse a dubla colinda celui dintîi, cu o dăruire de care doar beţivii seniori pot da dovadă. La momentul ăsta deja şi călătorii neînsoţiţi rîdeau mocnit.
Pe la Delfinului, cel cu manelele, pregătindu-se să-i vină staţia, îi aruncă o înjurătură colindătorului. Seniorul, ceva mai sufletist, îi luă acestuia apărarea cu o vorbă bună, la care primi în secunda doi răspunsul arţăgosului: Lasă dom'le, nu-l vezi cîtamai omu' e? La furat nu s-ar duce.

Glorious ride - 1.3 RON :-)

2 comments:

april said...

vezi bai ce cartier pitoresc e pantelymon city? mai treci pe la noi..........

ionuţ said...

April, cunosc potenţialul zonei, am copilărit în Pantelimon ~ Baicului/Bike-ului, pe nou:P

Emoţia regăsirii e de fiecare dată aceeaşi:-)

 
Site Meter